Pe termen mediu și lung, la orizontul anului 2028/2031, creșterea economicã a României va încetini față perioada pre-pandemie, iar țara noastră va înregistra o creștere economică moderată, potrivit Planului Fiscal Structural pe Termen Mediu al României, pe care Guvernul îl va transmite Comisiei Europene.
Premierul Marcel Ciolacu își menține optimismul după ce economia a crescut sub așteptările analiștilor în trimestrul al doilea. Șeful Executivului spune pentru Profit.ro că anul nu este încheiat, iar la final de 2024 România va înregistra cea mai mare creștere economică din UE.
.Economia a crescut sub așteptările analiștilor în trimestrul al doilea, potrivit datelor semnal publicate de Statistică. Analiștii se așteptau ca o contribuție importantă din partea consumului să ducă la o accelerare semnificativă a produsului intern brut, după datele dezamăgitoare din precedentele două trimestre.
România a înregistrat progrese impresionante în ceea ce privește performanțele economice, însă țara se confruntă în continuare cu un decalaj mare de convergență față de standardele de viață din UE și cu mari disparități regionale și sociale. Pentru a rezolva aceste probleme, România trebuie să își valorifice sectorul privat, potrivit unui nou raport IFC.
Încrederea analiștilor financiari în economia românească continuă să scadă la început de toamnă, pe fondul decelerării economiei și a creșterii taxelor.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit din nou prognoza privind creșterea economiei României în acest an, estimând un avans de 2,2%.
Ungaria s-a afundat în mod neașteptat în recesiune, înregistrând cea mai lungă contracție economică din ultimii 28 de ani, în timp ce războiul din Ucraina a continuat să submineze creșterea economică în estul Uniunii Europene. România este, totuși, o excepție, reușind să mențină o creștere constantă, scrie Bloomberg.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit ușor în urcare prognoza privind creșterea economiei globale în acest an, pe fondul accelerării sectorului serviciilor în prima parte a anului, însă avertizează că inflația rămâne ridicată, iar producția și consumul privat dau semne de slăbiciune.
Încrederea analiștilor CFA în perspectivele economice ale României a crescut în mai față de aprilie pe fondul îmbunătățirii componentei de anticipații. Analiștii văd o inflație în scădere, dar și o creștere economică mai mică decât anul trecut, în timp ce peste o treime văd și o scădere a prețurilor imobiliarelor.
Încrederea analiștilor în economia românească a crescut pentru a cincea lună la rând în martie. Aceștia se așteaptă la o ușoară depreciere a leului în următoarele 6-12 luni, la o temperare a inflației. 4 din 5 analiști consideră prețurile imobiliare ca supraevaluate, dar doar puțin sub jumătate se așteaptă la o scădere a acestora în următorul an.
Economia românească este așteptată să încetinească serios în acest, dar să aibă cea mai mare creștere reală din regiune. Dinamica PIB ar urma să accelereze anul viitor, când va fi din nou cea mai ridicată între țările din Europa Centrală și de Est. Pe de altă parte, deficitul de cont curent este așteptat să rămână la un nivel foarte ridicat, mult peste media regională.
Economia României este așteptată să crească cu 1,7% în acest an, mai lent comparativ cu estimările anterioare, potrivit proiecțiilor actualizate ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Comisia Europeană a revizuit în urcare estimările privind avansul economiei României în acest an, însă avertizează că inflația ridicată, condițiile de finanțare stricte și încetinirea celorlalte economii din UE vor afecta creșterea.
Cea mai mare incertitudine este generată de situația geopolitică și de războiul din Ucraina, spune Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România. În partea economică se vede deja o încetinire, cu efecte și în nivelul creditării și economisirii. Conjunctura este foarte dificilă, crede Bîtu, astfel că e nevoie ca statul să cântărească bine măsurile fiscale și monetare.
Economia europeană a încetinit puternic în trimestrul al treilea, opt dintre statele UE care au raportat date consemnând scăderi raportat la trimestrul precedent, potrivit Eurostat. România și Cipru au înregistrat cel mai mare avans trimestrial, în timp ce economia Ungariei s-a contractat pentru prima oară în ultimii doi ani.
Estimarea Băncii Mondiale de a avea un plus de 0,5% creștere economică la nivel global este o chestiune extrem de inconfortabilă, având în vedere cât de mare este marja de incertitudine și cât de aproape este ca această creștere economică să ajungă la 0 și, deci, să existe o recesiune, a spus, la PROFIT NEWS TV, Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene a înregistrat o creștere de 0,7% în primele trei luni ale acestui an comparativ cu trimestrul precedent, însă Irlanda și România au avut cel mai semnificativ avans, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Andreea Nica, membru în Comitetul Director al CFA România, susține că o creștere economică de 2,9% pentru anul acesta este o prognoză mult prea optimistă, având în vedere condițiile actuale.
Comisia Europeană estimează că economia românească va crește cu 4,2% în acest an, potrivit prognozei de iarnă publicate astăzi. Estimarea de creștere pentru economia României în acest an a fost diminuată substanțial față de toamna anului 2021, când se situa la 5,1%.
România a avut, în ultimele 3 luni din 2020, cea mai rapidă revenire a economiei dintre statele Uniunii Europene, comparativ cu trimestrul precedent, relevă clasamentul bazat pe datele revizuite publicate de biroul european de statistică Eurostat.
România a avut, în ultimele 3 luni din 2020, cea mai mare creștere economică trimestrială din Uniunea Europeană, potrivit unui clasament preliminar bazat pe datele publicate de biroul european de statistică Eurostat.
Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, estimează o revenire mai lentă a economiei românești și, în consecință, a revizuit în scădere prognoza de creștere a PIB în 2021.
România a înregistrat anul trecut cea mai rapidă convergență economică, cu o creștere a produsului intern brut pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare cu 3 puncte procentuale, la 69% din media Uniunii Europene, reușind să depășească Grecia.
BCR a revizuit prognoza pentru 2020 de la o creștere de 1,8% la o scădere de 4,7% a economiei, în contextul epidemiei de coronavirus. Situația fiscală se va înrăutăți și mai mult decât era așteptat și deficitul public va exploda la 7,3% din produsul intern brut, cu o creștere a datoriei publice la peste 40% din PIB, ceea ce va aduce și presiuni mai mari pentru scăderea ratingului suveran. Totodată, rata șomajului ar urma să crească de aproape trei ori până finele anului. Vestea bună este că anul viitor economia ar reveni pe creștere.
România a avut, în ultimul trimestru din 2019, a patra creștere economică din Uniunea Europeană, comparativ cu anul precedent, și a treia creștere în ritm trimestrial, potrivit datelor revizuite publicate de biroul european de statistică Eurostat.